• Transmisiunea divinației elementale

    Înaintea secolului al II î. H.

    În vremurile străvechi, oameni obişnuiau să deseneze o linie pe o piatră, să facă din acesta piatră o mătanie şi de asemenea să marcheze lemne pentru numerotarea zilelor (unul câte unul). Mai târziu, după ce dezvoltarea cunoaşterii şi ceeac socială a luat loc, oamenii au început să folosească piatra pentru unu şi lemnul pentru zece. De atunci cunoaşterea numericã (Tib. grangs-rtsis-rig-pa) a înflorit şi a luat o formă mai înbunătățită. Pe urmă au început să numeroteze zilele săptămânii folosindu-se de părţi ale anatomiei umane, cum ar fi Duminică – creştetul capului, Luni – fruntea, Marţi – Ochi, Miercuri – Urechi, Joi – Nas, Vineri – Gura, Sâmbătă – Maxilarul de jos, etc.

    Acest obicei de a recunoaşte zilele săptămânii a fost încă practicată de vechii fermieri şi nomazi de pe suprafeţele depărtate ale Tibetului, indicând cu degetul lor creştetul pentru Duminică, Fruntea – Luni, Ochi, Urechi, Nas, Gură şi Maxilar, respectiv pentru Marţi, Miercuri, Joi, Vineri şi Sâmbătă. Tibetani de asemenea au avut obiceiul în timpurile străvechi de a numerota lunile anului folosindu-se de încheieturile lor. Umărul drept, ei numeau luna 12, umărul stâng – luna 1, cotul mâini drepte – luna 2, cotul mâini stângi – luna 3, încheietura mâini drepte – luna 4, încheietura mâini stângi – luna 5, coapsa dreaptă –luna 6, coapsa stângã – luna 7, genunchiul drept – luna 8, genunchiul stâng – luna 9, osul gleznei drepte – luna 10 şi osul gleznei stângi – luna 11.

    Unii tibetani inteligenţi şi truditori au făcut prognoze sezoniere bazându-se pe stele, nori, păsări migratoare, copaci, mări, vânturi, munţi, umbra casei şi pe mişcarea soarelui şi a luni. Pentru a determina prognoza vremii, timpul şi locul semănării, ei au făcut calcule lunare şi au acordat o atenţie specială lui Lagso sKyr ka (Casa Scorpionului) şi poziţiei constelaţiei Min duk (constelaţia pleiadelor) în relaţie cu luna pe timpul zilei a 15 din luna a 10 a anului Lunar Tibetan. De asemenea Nyadu takpa, este un calcul important pentru a prezice norocul anului următor pentru întreaga ţară. Steaua Nordului a luat o semnificaţi specială la vechii veghetori ai cerului care l-au numit „steaua fixă a Nordului”. Unii nomazi din partea Nordică al Tibetului cred că dacă pierd un animal, ei doar trebuie să localizeze Steaua Nordului pe timpul nopţi pentru ca să fie capabili uşor să-l găsească următoarea zi.

    În acele vremuri oameni utilizau şi cele 28 de constelaţii, dar cu nume diferite de cele pe care le au acum. Privind aceste constelaţii, oamenii au prevestit şi au profetizat evenimentele viitoare ale anului în curs şi ale anului viitor. Pe vremurile antice, a fost religia Bon şaman cultul Tibetan, şi Astrologia Elementelor a fost la fel practicată, dar puţin se cunoaşte despre forma sa originală. Aveau cunoaştere despre cele cinci elemente, şi de asemenea despre fazele Luni şi ale Soarelui. Sistemul de divinaţie şi de prezicere a fost şaman cu magie albă şi neagră, exorcisme, sacrificiu de animale. Astrologia tibetană, îşi are originea în cultura străveche Bon datând cu 5000 de ani în urmă.

    Textele istorice Bon evidenţiază o bogată moştenire culturală în artă, filozofie, religie şi ştiinţă. Bon-ul ştiinţelor astrologice (gtsug lag rtsis kyi bon) aparţine seriei “Shen al Cha-ului” (phya gshen theg pa) sau Vehiculului Shen al Previziunilor, şi este lăsat moştenire faptul că maestrul Shenrab Mivoche a predat „Shen al Cha-ului” lui Legyel Thangpo şi altor discipoli. Printre cele „doisprezece înţelepciuni” ale astrologiei Bon apere cu numele „Astrologul, care cunoaşte cum să Controleze ordinul Existenţei” (skos shes rtsis mkhan) şi termenul Ko (skos: lit. „persoana încredinţată”) urmează să fie înţeleasă ca şi atributul persoanei (astrologul). Astrologia Elementelor, sau Byung-rTsis, poarta puternice influente din partea sistemului Chinezesc al Astrologiei Elementelor de pe vremea primului rege al Tibetului.

    Nyatri Tsenpo (sec. al II-lea î. H.)

    Este clar faptul că pe timpul domniei Regelul Nyatri (136 ori 127 I.C. ) au existat doisprezece de învăţături majore ale Tradiţiei Bon “rgyui’ bon shes pa can bchu gnyis”. Dintre care Koe-she-Tse-Khan este numele unui text astrologic, cărui nume provine de la un expert astrolog Bon (Tib. skos shes rtsis mkhan), care a cunoscut nu doar mişcarea soarelui, a luni şi a constelaţiilor, ci de asemenea a verificat cele patru sezoane (anotimpuri) şi a ghidat fermierii şi nomazii. În concluzie ne putem da seama ce rol important a avut astrologia în acele vremuri.

    Aparitia Budismului

    Cu aparitia budismului în Tibet în secolul al IV-lea d. H., au început sa existe avansari în studiul stiintei astrologice.

    Secolul VI D.C. :Regele gNam-ri Srong-btsan (circa 560-630 D.C.)

    Deşi divinaţia elementală apare a fi introdusă din regatul lui gNam-ri Srong-btsan (circa 560-630), nu a fost propagată extensiv în acele vremuri datorită faptului că nu au existat texte. Translaţiile din chineză au fost ulterior făcute în următoarele faze de mai devreme, intermediar şi târzie. Aceste faze în sine sunt compuse din de trei perioade de timp, care corespund cu domnia a trei importanţi regi ai Tibetului, care sunt cunoscute fiind perioadele de mai de devreme, intermediare şi târzie.

    Regele Srong-btsan sGam-po (617-650 D.C.)

    În perioada de mai devreme (mijlocul secolului al şaptelea), în timpul domniei celei de al 33-lea rege, Regele Srong-btsan sGam-po şi soția sa, Regina Wencheng Srong-btsan, mai numită și Konjo a adus din China nenumărate cărţi despre astrologie, ceea ce au condus la dezvoltarea ulterioară a ştiinţei astrologice. Textele astrologice pe care Konjo le-a adus în Tibet conţin ‘byung-ba rin-chen kun-’dus, sel sgron sbas bcad med pa, rin-chen sungs-pa, sdong-po kun-’dus, spor thang brgyad cu’i dpe ris (cele 80 de astrologii tainice) etc., aceştia ajutând la buna dezvoltare a sistemului astronomic Tibetan.

    Ea a fost nu doar expertă în a examina cele 80 de astrologii tainice, ci de asemenea avea o bună experienţă în Geomanţie. Ulterior ei au trimis patru tibetani inteligenţi în China să înveţe sub tutela maestrului chinez ‘Bar-ba Tshom-tshom. Aceştia se numeau Ye-shes rGyal-ba, gTsang-gYu gZher, ‘Bro-gnyer brTan-pa şi Ra-bla mkhyen. Împreună ei au tradus nouă tantre, trei comentarii, şi cincisprezece hărţi de divinaţie.

    Secolul al VIII-lea d. H.

    este considerat “Epoca de Aur”, pentru ca toate câmpurile de cunoaștere, precum dharma, astro-știința și medicina s-au bucurat de un sprijin înalt și de dezvoltare. În aceasta vreme nenumărate texte despre Dharma au fost traduse în limba tibetană, la fel și dezvoltarea Astrologiei și al Astronomiei a ajuns la apogeul său.

    În secolul al X-lea d. H.

    putem vedea un declin în puterea și influența Tibetului, datorită slăbiciunii conducerii. Pâna la urmă, în secolul al XVII-lea, sub direcția binevoitoare a celui de al cincilea Dalai Lama, Ngawang Losang Gyatso, Tibetul și-a recăpătat gloria din trecut, și a fost compus un sistem oficial al Astro-știintei de regentul său Deshi Sangrgyas Gyatso.